Amenajarea unei curti interioare din Bucuresti

Back to News

Amenajarea gradinii ca un lounge exterior este tema acestui proiect, unde spatiul exterior este, in fapt, o prelungire a livingului, a zonei de bucatarie, un spatiu in care familia se intalneste la cafea, la un pahar de vin in jurul fire pit-ului.

La prima vizita, peisagistul Cosmin Coman a gasit o curte interioara cu rol de trecere dinspre holul de acces catre camerele parterului si, rareori, un spatiu de luat masa. Doua terase, ciudat trasate, pareau o improvizatie nefericita.
before
Arhitectura casei, una care ne aduce aminte de stilul colonial spaniol, propunea la interior 3 fatade ingalbenite de vremuri, cu olane deteriorate, o pazie vopsita in maro inchis, multe elemente care, desi erau frumoase, nu erau puse in evidenta prin cromatica si finisaje.
amenajarea gradinii ca un lounge exterior
Pornind de la ideea amenajarii gradinii ca un lounge exterior al casei, proiectul propune pastrarea, dar si redesenarea teraselor, crearea unui spatiu contemporan si integrarea lui in arhitectura generala a casei. Astfel doua jardiniere vor limita de o parte si de alta spatiul in care, pe o canapea comoda, familia va putea sa se bucure la caldura focului din fire pit. Fire pit-ul ocupa spatiul central si este asezat pe o lastra de onix. Nu in orice proiect poti sa te bucuri de materiale cum este onixul. Toate zidurile au la baza plinte din tabla neagra vopsita in gri antracit. Toate placarile verticale, precum si pardoseala teraselor au fost facute in intregime cu calcar Vratza periat si tratat.
amenajarea gradinii ca un lounge exterior
amenajarea gradinii ca un lounge exterior
Deasupra spatiului de cafea din jurul fire-pit-ului, o pergola din lemn, prevazuta cu un sistem de acoperire retractabil automatizat, vopsita si ea in gri antracit va putea sa protejeze familia de ploi sau ninsori. Jardinierele au fost plantate cu specii de ierburi decorative si arbusti rasinosi. In fiecare dintre ele, doua exemplare de Coryllus Contorta isi gasesc locul in punctele centrale ale jardinierelor. Sigur, intreaga lucrare de peisagistica – amenajarea jardinierelor, pamanturi, pietris decorativ – a fost executata de Natural Design.
amenajarea gradinii ca un lounge exterior
Pe peretele pe care se sprijina intreaga compozitie, peisagistul Coman a propus un tablou, o abstractizare a formei unei frunze. Tabloul, un produs al specialistului in tencuieli decorative, Marian Dinca, imbina perfect textura vopselei cu culoarea panourilor de Corten.
amenajarea gradinii ca un lounge exterior
Arhitectii de la Kuusai, noii nostri prieteni, au folosit decupajul din lastra de onix si in amenajarea pardoselilor de la interior – in holul de acces, care, impreuna cu refacerea fatadelor si a paziei, dar si a gradinii nou amenajata, au raspuns pozitiv la nevoile beneficiarilor, nevoia de contemporan, de curat, o regasire a arhitecturii casei in comuniune cu spatiul exterior.

Arhitectura Peisagera: CMD Design

Arhitectura fatade si hol acces: Kuusai

Antreprenor peisagistica: Natural Design

Tablou vopsea decorativa: Marian Dinca

Stadiu: Finalizat in 2016

Back to News

 

Tags